<< O situatie de cacat / A shitty situation | Ziguinchor, Senegal [EN] >> | |
Regunea fiind agriculturala - granarul Senegalului - economia orasului se bazeaza pe procesarea si vanzarea produselor din agricultura: arahide, caju, cereale. Fiind situat pe situat pe malul raului Casamance (de aici si numele regiunii), cu iesire la ocean, este si un hub regional de transport.
Primul lucru pe care il observi este ca totul pare neingrijit: praf peste tot, gunoaie pe marginea strazii, case nefinisate sau care par nerenovate de mult. Parerea mea este ca exista mai multe cauze:
- temperatura: Exista o diferenta mare de temperatura zi-noapte. Aproape constant, noaptea sunt ~20 grade, ziua sunt ~40 grade. Aceasta fluctuatie constanta cauzeaza dedradarea in ritm accelerat a...orice. In principiu asa se obtine nisipul in desert, asa ca poate fi o explicatie rezonabila pentru care peste tot sunt ziduri crapate, vopsea coscovita etc.
- situatia geopolitica: timp de aproximativ 30 de ani, pana acum ceva ani, regiunea Casamance a fost in conflict cu autoritatile guvernamentale, revendicandu-si independenta. Fiind zona de conflict militar, presupun ca intretinerea estetica a zonei era pe un loc codas in lista de preocupari a locuitorilor
- autoritatile - am vazut masinile de gunoi ale municipalitatii, stau nefolosite, nu stiu daca este din lipsa de fonduri, nepasare sau alte motive, cert e ca nu se insita cu facutul curateniei
- oamenii - in general sunt saraci (salariul in general este de ~100E) si presupun ca s-au si invatat asa si nu le mai pasa ca au casa nefinisata la exterior sau ca isi arunca gunoiul pe strada (sinceri sa fim, nici la noi nu lipseste problema asta). Intr-una din zile cand ma plimbam prin oras am vrut sa scap de niste servetele murdare si nu mi-a venit sa le arunc pe jos, desi lumea cam asta face. Am mers ~15 minute pana sa gasesc un cos de gunoi, si ala plin si parasit.
Nu exista blocuri, in principiu peste tot sunt numai case. Patrate, fara acoperis inclinat ca in zona temperata, deoarece in majoritatea anului nu ploua, iar in lunile in care totusi se intampla, ploua non-stop asa ca acoperisul inclinat nu e de mare ajutor. Cladirile par a fi construite in principal din boltari, iar cele temporare (cocioabe, tarabe etc) din foi de tabla ondulata sprijinite pe stalpi/pari de lemn si tinute laolalta de bolovani si cauciucuri vechi.
Insa acum se construieste masiv si orasul are un potential ridicat. Peste cativa ani cu siguranta ca va avea alta infatisare. De altfel, este plin de de palmieri , care ii dau un aer de vacanta.
Infrastructura rutiera este dezvoltata decent. In exterior, soselele de legatura cu alte orase sunt de calitate. In interior, drumurile principale sunt asfaltate/pavate relativ ok, drumurile secundare sunt pline de gropi si in unele zone drumul este doar de pamant.
Traficul este lejer. Am stat intr-un singur ambuteiaj aproximativ 5 minute, si oamenii ziceau ca e prima problema in trafic din oras de cand se stiu. Pe strada oamenii sunt calmi si politicosi, isi acorda prioritate si pe jos si in mijloacele de transport (fie pe 2 fie pe 4 roti), si toata lumea ajunge la destinatie fericita.
Majoritatea masinilor sunt Pick-Up-uri, gen Toyota Hilux sau Mitsubishi L200. In rest, cu cateva exceptii, masinile mici sunt taxiuri - Renault 21 - dintre care care la prima vedere 99% nu ar trece ITP-ul. Am vazut destule Dustere, Loganuri si Sandero, ba chiar si o Dacia 1300, desi cred ca era sub marca Renault. In plus, sunt foarte multe biciclete, scutere, motorete si motociclete.
Pentru shopping, supermarketuri - asa cum gasesti in EUR/US nu exista. Cumparaturile se pot face:
- in cateva magazine maricele - cam cat o alimentara
- pe marginea drumului, in cocioabe de lut/lemn/tabla
- in intersectie, unde gasesti aproape orice, de la fructe praspete la telefoane, ochelari de soare, haine si papuci (in general SH)
- la piata. Cea mai mare piata se numeste Marche St Maur si se afla in cartierul Boucotte. Este un mare bazar acoperit in care se vinde absolut orice. Desigur, piata se extinde si in afara zonei acoperite, pe o supratafa considerabila. Te poti rataci un pic daca nu esti atent. Produsele sunt cu siguranta proaspete, insa standardele de curatenie nu se ridica la asteptarile oricui care nu este din zona.
Daca magazinul nu are cititor de cod de bare (alimentara sau benzinarie), preturile sunt negociabile. Daca nu esti de-al locului, o sa ti se ceara cu mult mai mult decat face. Negocierea este un standard acceptat si chiar se asteapta de la tine sa negociezi, de aceea initial se da un pret exagerat de mare. Vanzatorul apoi asteapta sa zici cat vrei tu sa dai si incet-incet ajungeti la mijloc. Desigur, daca accepti primul pret, nu o sa comenteze.
Oamenii sunt calmi si relaxati. Sunt asa pentru ca la 40 de grade nu iti vine sa te certi cu nimeni, dar si pentru ca istoric vorbind in aceasta regiune au locuit mai multe populatii care au invatat sa se suporte si chiar sa faca glume pe seama celorlalti, fara suparare. De altfel, orice discutie incepe cu salutari, intrebari despre sanatatea familiei si alte politeturi, si apoi se trece la subiect.
In zona traiesc triburile Mandinka, Jola, Wolof, Pular, Mancagne, Manjack, Soninke, Serer, Bainonck, Balanta, Creol si un numar mic de francezi si libanezi. Limbile principale vorbite sunt Jola si Wolof. Desigur, franceza are o penetrare destul de buna, fiind limba oficiala folosita in administratie.
Din punct de vedere religios, desi tara este predominant musulmana, in Casamance sunt foarte multi crestini. Exista chiar o mare catedrala catolica in zona centrala a orasului.
Viata animala este din abundenta:
Salbatica:
- pasari de apa din belsug (egrete, pelicani)
- soparle care se catara pe pereti
- ciori, cotofene
- vulturi (da!)
De altfel, e singurul loc unde am vazut un vultur, o cioara si o egreta stand in acelasi loc. Vedeti, pana si animalele se inteleg intre ele. (Vedeti ciori in stanga, vulturi la mijloc si o egreta mica alba care plecase inspre dreapta)
Domestica:
- 1-2 caini si pisici, foarte rar, si doar pe unde se gaseste mancare
- capre si oi - omniprezente, pe camp, pe strada, in curti, zburda libere si mananca cine stie ce
- cativa porci, la fel de liberi ca si cornutele de mai sus
Desi este maricel, in oras nu prea sunt multe locuri de vizitat:
- piata St Maur
- catedrala catolica
- centrul artizanal, unde lucreaza si expun diversi artisti locali
Se pot organiza iesiri cu barca pe rau sau excursii de 1-2 zile in Casamance. De altfel, statiunea Cap Skirring este doar la 70 km distanta
Si nu in ultimul rand mancarea. E buna :D
Thieboudienne este mancarea lor nationala. Se prepara pentru toata familia si consta iintr-un strat de orez peste care se aseaza peshte marinat si legume gatite intr-un sos tomat. Este destul de picant si se serveste cu diverse sosuri. De asemenea, se poate prepara cu carne de pui sau de oaie.
In general, se mananca diverse combinatii de peste, legume si orez. Se gaseste si porc. Totul se gateste cu ulei de arahide sau de palmier, care exista din abundenta.
Deserturile sunt bazate pe fructe exotice, care aici nu sunt deloc exotice - mango, papaya etc
De baut, lumea se delecteaza cu:
- cafea - pe la fiecare colt vezi oameni cu cate o sobita minuscula cu carbuni, facandu-si cafea
- ataya - un ceai dulce si tare, servit cu multa spuma
- bisap - suc de hibiscus - mie mi se pare ca are gust de compot :)
- bouye - suc din fruct de baobab
<< O situatie de cacat / A shitty situation | Ziguinchor, Senegal [EN] >> | |
f interesant
ReplyDeleteInteresant, e placut sa citesti in romana despre asa un loc in lume, te mai minunezi cat de mare si necunoscuta este. Si cred ca toti se intreaba cum poate ajunge un roman tocmai acolo si apoi cum ar fi sa traiesti acolo.
ReplyDelete